vineri, 8 noiembrie 2013

Marea dilema! sau Marea limitare ...

  Problema este că nu ştiu dacă omenirea a fost ţinută în loc, de religie, biserică sau stat.
  Religia prin pârghia sa de baza - Biserica - indiferent de natura ortodoxă sau catolică, a ţinut omul intr-un laţ spiritual, care acoperea o anumită suprafaţă socială si tinea omul intr-un nivel de ascultare pe care rar il depasea.

 ...(este necesara aceasta mica paranteza, mai ales pentru cei ce au ochii sub voalul cusut de cumparatorii de har:  Biserica lui Dumnezeu, mai ales cea crestin ortodoxa, a cam pierdut legatura cu Dumnezeu. Din pacate. Diamantele pe care le-a primit Biserica, le-a dat la porci, iar popia astazi se cumpara. Mi-au ajuns la ureche cazuri din zona Buzaului, unde locul de preot nu se masoara prin har, ci prin moneda. S-a dus pe cealalta lume cel de facea astea ... Acum este cineva nou, despre care nu am stiinta, INCA.
Nu uit  de stalpii spirituali ai Romaniei, nu mi-am pierdut legatura cu Dumnezeu, insa este bine sa inteleaga cumparatorii Bisericii de azi ca au fost intelesi, si ca au inca timp sa se indrepte. Eu nu judec, si prea putin ma intereseaza daca azi acesti reprezentanti se mai indreapta sau nu.
  Ma uit la faptele mai vechi, cand otomanii aveau puterea peste pamantul romanesc, si mai privesc la prezentul de pana acum, unde moralitatea Bisericii, nu este deloc un sprijin pentru batranii de azi. Batranul isi plateste lumanarea, slujba, inmormantarea, in conditiile in care Romania da din buget salarii neimpozabile spre preotime. Iar pe preot nu il opreste nimeni daca vrea bani, mai multi sau mai putin multi, sa isi foloseasca puterea de a face ceva sau imaginatia de a crea ceva de valoare.
Eu doar imi expun opinia despre posibilitatea omului de a creste ca spirit, ca stiinta, si mai ales ca intelegere. Este ceea ce imi doresc pentru mine, si considerand ca este un lucru bun, cred ca ar fi bine ca intreaga societate sa aiba capacitate crescuta de intelegere si de constructie, asa va dispare hotia - mare eticheta pentru Romania).

  Libertatea individului de a visa soluţii la problemele sale era limitată prin ocuparea cu respectarea unui regim religios (timp de rugăciune, timp de mătănii, etc).
  Statul completa limitarea prin mulgerea de resurse sub formă de impozit. A resurselor prezente, şi a celor viitoare pe care individul incerca sa le colecteze din doua motive:
1. foamea
2. impozitul catre regim care era la fel de sigur ca moartea
  Inovaţia nu a contat, si nu va conta in mod real, in statul omului acesta.
  Organizarea socială in trecut si chiar cea actuala nu cred ca aparţine unui om interesat de societate şi de soarta omenirii. Colectarea de impozite fără obligativitatea unui echivalent la schimb şi fără a genera un viitor societăţii este doar o hoţie prin care clasa politică îşi creeaza pe lângă averi, o poziţie de stăpân de sclavi.
  Statul de fapt, prin colectarea de impozite nu face nimic altceva decat sa tina pe loc evolutia omului.
  Trecand de la sistemele monarhice la sistemele asa zis democratice, de fapt omul da in continuare niste taxe si niste impozite, unor indivizi ce au de fapt un statut monarhic dobandit prin rotatie.
  Regele avea niste venituri si niste garantii.
  Un fost sef de stat ales prin vot, are la dispozitie asemeni unui rege anumite facilitati, protectii, etc.
  Sesizeaza cineva acest amanunt? ...  Intr-adevar este un mic amanunt, mic!
  Pentru mine, contribuabil simplu, ca sunt contribuabil la rege sau la presedinte, nu imi schimba costul vietii si nici influenta in dari. Eu doar percep ca fiind mai onesta regalitatea. De ce? ...

  .... constat ca de sambata 8 februarie 2014, in pagina de google.fr apare situatia urmatoare:

  Deci Domnilor si Doamnelor,
  idiotenia nu are limite. Un motor de cautare cum este structurat google azi, aduce posibilitatea multor oameni, intreprinderi si institutii de a corecta si de a avansa in procesele cotidiene.
   De fapt google permite un schimb permanent de experienta intre oameni aflati la distanta mare unii de altii, si fara acest google, limitarea la niste automatisme dobandite ar fi evidenta.
   Si sunt sigur ca cei ce au studiat amenda si bineanteles ca o vor valida si pune in aplicare, folosesc atat pe perioada muncii cat si a timpului liber - cautarea google. Si asta nu imi face decat sa imi intareasca gandul ca legenda Cain si Abel este mai vie ca oricand.
   Dar se pare ca reprezentantii statului se chinuie sa demonstreze ca ei sunt cei ce tin omenirea pe loc.
  Problema mea - este ca nu ma asteptam ca aceasta taiere a evolutiei umane sa vina tocmai din Franta. Chiar credeam ca exista motorul germano-francez. Realitatea este alta. Si intotdeauna trebuie sa coboram din nori cu picioarele pe pamant.
   Statul ar trebui sa isi schimbe structura. Adica impozitele si taxele care in prezent sunt obligatorii si nu obliga reprezentantii statului la explicatii, ar trebui sa devina publice, iar statul sa prezinte in fata contribuabililor explicatii legate de provenienta si destinatia fondurilor create.
   Si mai ales sa fundamenteze in fata societatii necesitatea existentei impozitelor si taxelor.
   Astfel statul ar fi cu adevarat democratic, si ar diferi de sistemul monarhic. Nu am mai putea discuta de abuzul statului in fata societatii. Nu am mai avea probleme legate de resurse. Statul nu ar mai putea interveni in reglarea cerere - oferta. Statul actual inca controleaza prin taxe si impozite aceasta parghie de consum.
   Cred ca astfel se diminueaza numarul razboaielor. 

...
  Adevarata democratie sustine ca orice venit sa nu fie impozitat de mai multe ori.
  Cand imi iau salariul platesc impozitul aferent salariului. Impozit 1.
  Insa de ce dupa ce eu ca salariat imi dau contributiile sociale, angajatorul da si el o suma identica pentru mine ca angajat. Asta este impozitul 2. Impozitul 2 este o frauda! De ce?
  Simplu!
  Angajatorul face venituri din scule, tehnologii, etc. Veniturile sale sunt impozitate la final cand se trage linia pentru profit, iar salariatul face venitul / salariul sau utilizand sculele, tehnologiile puse la dispozitie de angajator. 
  Deci discutam de o structura  care da venituri salariatului si angajatorului. Angajatorul da de doua ori dari - odata ca forma de contributii la salarii pentru angajati, si odata ca impozit pe profit.

  Problema care ramane - angajatorul are un efect social benefic de fapt, pentru ca este singurul care isi stoarce muschii creierului sa ridice productivitatea, calitatea produsului si implicit nivelul de trai al salariatului sau.
  Simbioza salariat-angajator de fapt tine societatea. Statul nu face decat sa paraziteze aceasta simbioza.
  De ce statul paraziteaza de fapt societatea? Reduce veniturile angajatorului impozitandu-l mai mult decat este corect. 
  Intr-un stat cu adevarat democratic, statul ar trebui sa sustina angajatorul. Sa il ajute sa realizeze profit, si de acolo sa se preia impozite. Angajatorii pot fi delimitati pe mai multe categorii - producatori, comercianti, etc.

  (.... voi mai veni cu completari aici...)


  
Cand cumpar o paine, o bere, o patura, un sampon, o scrumiera, un litru de benzina - platesc TVA. Impozit 3. De unde platesc TVA? Din venitul deja impozitat cu Impozit 1.
  Sunt proprietar. Am casa. Dau impozit. Impozit 4.
  Cand am cumparat casa, nu mi-a dat statul nimic. Am platit dobanda la banii pe care i-am imprumutat. Si am platit impozit ca sa imi pot asigura un acoperis. De ce platesc impozit la proprietate?
  Pentru ca asa s-a preluat sistemul monarhic. De niste calici, care au slugarit la regi, si au avut ocazia sa inteleaga cum sta treaba cu realizarea veniturilor. 
  
 Si oare, cumva, ca sa fie siguri ca ei nu vor pati ca familia Romanov, au recreat dupa exemplul grecesc, puterea poporului.
  ... sistemul asta acum, incepe sa dea rateuri.
  Unde ne vom indrepta?
 

4 comentarii:

nataliaconran spunea...

In Buc se vorbeste de o vreme, pe la colturi, de meritocratie. Are deja si un statut! Pe net undeva... dar ma gandesc ca si meritocratia e cu dus si intors. Imi pun o intrebare, in stupiditatea mea: cine/pe ce temei/pe ce merit are dreptul sa-I judece pe altii pt a stabili ce merita fiecare? Un batran taran merita asistenta medicala? Dar un inginer de avioane? Cel din urma merita sa viziteze un muzeu? Merita statul sa ia impozite, etc.
Aa, visavis de problematica relatiei dintre stat/biserica/individ exista un studiu grozav (nu stiu daca e unic, nu cred), studiu facut de 3 oameni destepti: Gianpaolo Romanato, Ioan Petru Culianu si Mario G. Lombardo. Cauta cartea scrisa de ei in 1981, "Religie si Putere". Analizele facute de ei te lasa mut, cartea/analiza e plina de miez, e competenta. Asta ca sa evitam flecarelile si vaicarelile gen Antena 3 sau B1 tv. Eu am cartea in lb romana, aparuta la editura Nemira in 1996. Pb e ca aceasta carte nu prea s-a reeditat, ar da prea multe idei. Sistemul actual nu iubeste oamenii cu idei; ma gandesc si la americani, rusi francezi, romani, chinezi atunci cand zic "sistem actual". Adica notiunea actuala de Putere exercitata de stat sau religie. Voiam sa zic de fapt ca ti-as imprumuta cu mare placere cartea, dar poate o gasesti si pe net. Cartea a fost scrisa in original in lb italiana, publicata la Torino, cred ca e ultima carte semnata de P. Culianu inainte de tragicul sau sfarsit. Daca as fi eu statul m-as descotorosi de un astfel de individ "subversiv". O sa-ti placa grozav cartea, la cum vad ce probleme te framanta.
A mai scris si "Eros si Magie. 1264.", si asta merita sa o citesti, e o carte care deschide capul, dar e plina de chestiuni filozofice, nu stiu daca iti sunt pe plac.
Mai vorbim!
Natco (adica natalia conran)

nataliaconran spunea...

Multumesc pentru reteta! doar citind-o si deja mi se pare delicios..,

Tomulescu I spunea...

pentru mine problema este mai simpla. evolutia!
consider ca statul - de fapt - in forma sa actuala, are aceeasi conduita ca statul regelui "statul sunt eu". De fapt statul confisca in mod permanent resurse. Si accentul nu se pune deloc pe om.
Recunosc ca teza meritocratiei, nu mi-a parvenit. Aici - de fapt imi marturisesc gandurile, si uneori ceea ce cred ca ar trebui modificat la noi.

Tomulescu I spunea...

as citi cartea! dar trebuie sa gasesc o varianta prin care sa o iau. Si mai ales sa o returnez!

recunosc ca forumul mi-a adus mari castiguri ... in categoria cunostinte si prieteni, ce nu ma judeca pentru ca gandesc uneori ca exista inca anomalii