duminică, 12 mai 2013

Diferenţe



            Întâmplarea face ca eu, ca mai toată lumea sa am mai mulţi unchi.
            Eu am trecut prin viaţă, si am ajuns la o vârstă … când unchii mei au plecat spre locul pe care şi l-au clădit în timpul vieţii.
            Unul a fost un ţăran simplu, care şi-a făcut pâinea în mod cinstit. A crescut copiii, şi-a făcut casa, nu şi-a furat aproapele. Când a tăiat un animal să hrănească pe cineva din familie sau nu, a mulţumit celui înalt. A dat şi de pomană. A avut grijă de animalele sale. A avut grijă să mănânce toţi din jurul său.
            Când a murit, a ştiut dinainte. I-a spus soţiei să pună caii la docar, că vor pleca să vadă câmpiile frumoase. Să se bucure de ceea ce va fi.
            Al doilea unchi
            A muncit şi el. A vrut să trăiască mai bine. Însă era sudor într-o fabrică comunistă de lactate. Mai fura un caş, o brânză …  o dădea cu un preţ, printre apropiaţi. Apropiaţii, fericiţi că aveau pe timpul acela, ce să pună pe masă la copii. Unchiul acesta, mai tăia de Crăciun un porc, doi, trei … la neamuri, sau la cei care îl rugau.
            Cu animalul acela începea o luptă, cu înjurături (psihologii l-ar încadra în sindromul Tourette). Însă înjurăturile erau strict cu temă religioasă. De Dumnezei, de Christoşi, de Arhangheli …
            A trecut timpul. I-a venit ceasul.
            Cu câteva zile, înainte să se ducă, a trebuit să fie legat. Înjura, spărgea … murdărea pereţii … striga: „uite-l … ‚tu-l în Hristos pe măsa …. Vine să mă ia …” … striga şi vorbea cu rude şi cunoştinţe care deja erau plecate dintre noi …
            Şi cam asta a fost cu unchii mei.
            Fiecare şi-a clădit în timpul vieţii câte ceva. Unul calm şi bucuros că te vede, echilibrat, celălalt iute, fără răbdare … cu grijă că munceşte puţin, şi că face puţini bani.
            Ţin să subliniez, că nu exagerez cu nimic, în privinţa celor descrise.
            ... din ce am scris aici, învăţ azi.
            Şi consider că sunt oameni, care au nevoie să ştie şi ei aceste mici nimicuri care de fapt ne umplu cutia vieţii.
            Eu am oscilat multă vreme între a fi ca unul sau ca altul. De ce? Pentru că oamenii ăştia au făcut parte din mine, şi vor face parte multă vreme de acum înainte. Nu pot să aduc unuia sau celuilalt o smintire de imagine. În sufletul meu au acelaşi loc.
            Însă ei în simplitatea lor, mi-au dat posibilitatea să văd ceea ce ar fi bine să ridic eu la rândul meu, pentru momentul în care va trebui să îmi fac bagajul. 
              Şi cine are urechi să audă, şi cine are ochi poate să vadă.

Niciun comentariu: