joi, 21 iunie 2012

Statul şi moralitatea sa! (partea I)


            Darwin a avut dreptate când a spus ca omul se trage din maimuţă? Cred că da!  Pentru că omul preia şi acceptă foarte repede noţiunile generale propuse de societate. Imită lejer, în mod natural comportamentul promovat în filme, cărţi, ziare, televiziune.
            Pe vremea … până la 1989, în România cu un video puteai să îţi iei o casa! O casă care se vindea cu până în 40.000 lei. Un video putea depăşi suma asta. Am auzit şi de schimb o maşină pe un video. Dacie! Dar asta era produsul momentului … Salariul mediu al unui muncitor mediu, se aşeza în general cam la 2.000 de lei pe lună.
            Mulţi poate că îşi aduc aminte de asta ca întâmplare!
            Azi mă gândesc la cât a putut să ne limiteze comunismul, percepţia asupra muncii, asupra evaluării muncii, şi mai ales asupra celor trebuitoare traiului de zi cu zi!
            Asta era la momentul respectiv. Mai târziu am înţeles, că un video era o cale spre filmele necenzurate. Primirea unui mesaj, neobturat de sistem. Acelaşi film, văzut în reţeaua publică de televiziune sau cinematografică, avea lipsă momentele care pur şi simplu . erau considerate antisistem.
            Azi, se pare că lucrurile au evoluat din punctul acesta de vedere. Pe internet găseşti ce doreşti. Un video player a ajuns azi să se vândă cu un preţ conform costului
             Însă un venit mediu – căci nu mai putem folosi titulatura de muncitor, se aşază acum undeva spre 500/700 ron. Cu posibilităţi reale de trai mult diminuate. Mă gândesc la asigurarea hranei, a unui adăpost …
            Omul nu a învăţat mai mult. Nu a ajuns să fie un tip autonom, un suport al sistemului. Oare a cui este nereuşita?... Doar a individului care încearcă să se descurce, sau este şi a celor care promovează actualul sistem?
            De ce se luptă atât politicienii pentru funcţii de coordonare şi conducere atât timp cât lor li se fâlfâie de venitul mediu şi mai ales de individul care trebuie să trăiască din venitul mediu? Banii şi-i pot asigura proştii aştia de politicieni în multe alte feluri, mai simple şi mult mai puţin dezonorante … decât să îi ia din taxele pe care le plătesc cei de îşi rup oasele muncind la modul brut şi mai ales să nu îşi mai vândă familiile, aşa cum au făcut-o strămoşii români fanarioţi. Realitatea tristă este că aceşti „organizatori” nu ştiu să facă nimic, nu au nici un scop personal în viaţa lor politică. Lor le este foame! La un nivel colosal. Nu se satură dintr-o masă copioasă, alături de un partener, şi cu un adăpost.
            Pe lângă foame mai au şi o inerţie a obişnuinţei. Din care nu ies. Mare adevăr scrie în cărţi vechi că mai uşor îi este cămilei să treacă prin gaura acului, decât bogatului să intre în rai. Nu au capacitatea să schimbe datele problemei.
            Realitatea de cealaltă parte a barierei ridicată de omul politic - este că traiul muncitorului de 2012 este îngreunat. Accesul său la resurse – ca evoluţie – seamănă cu al indianului care a fost întâi scos din prerie, apoi, bătut, apoi mutat de acolo încolo, hăituit, până a ajuns în rezervaţie, unde deja avea năravul băuturii, învăţase să mintă ca un yankeu … Însă cu toate astea muncitorul are încă rolul de suport al sistemului propus şi susţinut de politicieni.
            Între comuniştii vechi, parveniţi din clasa muncitoare şi politicienii de azi, nu este nici o diferenţă. La fel scuipă pe bani, înainte să-i lipească pe fruntea lăutarilor. Cum ar fi să-i duci la operă, şi după ce-i crapă mintea de emoţie, sare să-i lipească o bancnotă pe frunte dirijorului, ca să aibă mulţumirea că a sprijinit cultura! Să fie şi el împăcat în felul său.
            Politicianul actual este doar un intermediar între finanţist şi muncitor.
            Analizând trecutul şi premisele viitorului putem concluziona cine va dispare pe cale naturală, şi cine va rămâne. În simbioza dintre parazit şi gazdă de multe ori intervine moartea.
            Şi scriu aceste rânduri fără să împart viaţa în stânga şi dreapta, sau în socialism si capitalism. Doar simplific!
            Cine şi de ce are dreptul să hotărască cum se folosesc resursele? Statul? Instituţia suprema care de fapt este un sistem în care legile se hotărăsc de nişte indivizi, aleşi ca urmare al unui efort financiar cu surse mascate. Iar aceşti indivizi nu fac decât să creeze legi cu dedicaţie, sub scuza că este o promisiune electorală. În acest sens – statul devine inutil sau chiar mai mult – pot spune că e un impediment în evoluţia umană.
            De ce?
            Doar pentru că promovează un sistem sclavagist evoluat (pot spune modern) mascat sub eticheta unei democraţii, în care se promovează ideea falsă că destinul este hotărât de populaţie. Iar dovadă am modificările şi reglementările Constituţiei, care nu sunt toate reuşite, dar – marele dar – sunt corectabile! Şi se scapă din vedere elementul esenţial – structura de bază – statul, prin care se colectează impozitele.
            De aceea această intituţie colosală, are nevoie de un control moral.
           

Niciun comentariu: