miercuri, 27 iunie 2012

A fi sau a avea! ... ?


            Ştiut este, de către cei ce caută comori, că atunci când găsesc o comoară, trebuie să aibă grijă să dea o parte importantă şi să păstreze o parte mai mică, altfel, de viaţa găsitorului, nu se mai alege mare lucru. Găsitorul poate să ajungă să îşi bea minţile, sau să rămână şi fără puţinul pe care îl mai avea. Ca să evite degradarea umană, găsitorul trebuie să dea partea leului – să spunem aşa, şi să păstreze – partea căpriorului. Asta fiind necesar doar pentru găsitorul comorii. Astfel, rămâne uman, şi îşi poate continua evoluţia fără riscul degradării sale.
            Constat că acelaşi lucru se întâmplă cu orice exces. Mai ales cel de înţelepciune, sau mai bine zis – momentul când ai impresia că ai reuşit să treci un examen, şi implicit te crezi mai deştept, doar pentru că ai o dovadă concretă a rezultatului personal!
            Păcăleală! Ai ajuns doar să jonglezi mai bine cu nişte concepte pe care le-ai asimilat prin exerciţiu. Şi de cele mai multe ori sunt nişte valori relative, convenite de oameni, în scopul unei convieţuiri mai bună sau mai puţin bună sau poate în scopul folosirii unor unelte cu un grad de dificultate sporit pentru media oamenilor.
            Şi aici - subliniez – aspectul relativ de manipulator al valorilor pe care un avocat l-a dobândit, din momentul în care a câştigat titulatura de avocat. Spun că este relativ, pentru că la nivel de evoluţie – avocatul este acelaşi om, incapabil să formeze o societate fără hoţi, furturi, omoruri, etc. Din păcate!
            Situaţia este similară, şi în cazul judecătorului, şi a poliţistului … sunt puncte de sprijin ale societăţii, cu rol de corector în societate, însă fără capacitatea reală de a putea prevedea un eveniment de natură mai puţin benefică pentru un grup din societate sau chiar pentru societate ca întreg.
            Ce doresc să mai adaug, spre lămurirea subiectului atins mai sus, este că încercarea permanentă de a gândi în bani, este o reducere a capacităţii de operare a creierului şi implicit o involuţie a individului supus la „permanenta evaluare bănească”.
            Este necesar, să ne gândim la valoare - în lucruri, în cereale, în orice, numai în bani nu. Aspectul bănesc trebuie lăsat pe ultimul plan. Mai exact – numărarea banilor.
            Asta însă nu înseamnă să te limitezi la ceea ce ai nevoie. Poţi împrumuta de la vecinul care are scară, scara pentru 3 zile dacă vrei să zugrăveşti tavanul – spre exemplu. Identificarea uneltelor cu caracter valoric liber, sau a celor folosite – respectiv la mâna a doua!
            Şi un alt aspect – ceea ce nu mai este de folosinţă trebuie pus spre libera circulaţie – ca scule la mâna doua, pentru sau spre a fi folosite de altcineva aflat în trebuinţă de respectivul utilaj. Iar dacă omul care vinde mai vrea să îl şi ajute pe cumpărător să înţeleagă cum să folosească utilajul, este mai bine.
            Îmi aduc aminte de momentul până la 1989, când găseai să te împrumuţi la un prieten sau vecin de ceea ce aveai nevoie – că era pentru bucătărie sau necesar la casă, oamenii aveau un alt tonus. Şi aveau şi timp să socializeze!
            Acum suntem într-o atrofie generală!
            Şi mai avem un handicap! Nu mai putem să înţelegem acum cum de se girau oamenii unii pe alţii în faţa băncilor, pentru împrumuturi mari sau mici.
            Răspunsul este simplu! Am uitat să mai gândim în bunuri.
            Pierderea este mare! Iniţial, eu personal, credeam la momentul iniţial de după 1989 - deci la vremea aceea - „ce proşti suntem”! Credeam că puteam fi victimele sigure în faţa occidentului. Şi am devenit! Din latura opusă!
            Pentru că, noi românii, am preluat tradiţia bănească a occidentalilor. Şi ne pierdem ultima bucăţica de dumnezeire care este în poporul nostru. Această pierdere este ireversibilă, odată cu bătrânii noştri.
            Mai uşor vom trăi şi chiar mai aproape de Dumnezeu, dacă ne vom reconfigura singuri priorităţile. Şi mai ales dacă ne vom înţelege greşelile.
            A fi sau a avea, este totuna. Este ca şi când am nega că poţi mânca, fără să bei. Sau să bei fără mănânci! Este în firea noastră să armonizăm toate acestea. Problema apare când organizatorii cetăţii, se folosesc de bani, spre a ne micşora orizontul. 
               Suntem ca nişte copii, care operează cu puţine cuvinte, şi nu îşi pot defini prea multe stări. Pe măsură însă ce trece timpul, copilul devenit adult poate înţelege mai mult. Pentru că cuvintele ajută într-adevăr la separarea şi izolarea problemelor atât ca sursă cât şi ca ieşire!
              Poate că de asta, strămoşii noştri au început să se organizeze în grupuri din ce în ce mai mari - ajungând de la trib, la gintă. Doar pentru că, în comunitate viaţa este mai uşoară. Şi noi, cred că trebuie să redevenim o comunitate! Banii ne-au divizat mai mult decât orice alt concept vehiculat în scopuri pur şi simplu - sociale  sau pur şi simplu - economice.
                Dacă vă întrebaţi de ce am scris rândurile astea, răspunsul este simplu - pentru că suntem inoculaţi cu conceptul de criză, generată din cauza banilor utilizaţi mai bine sau mai puţin bine. Şi ca să ne apărăm de asta ar fi bine să ne aducem aminte, că trebuie să lăsăm Cezarului, ce este al Cezarului! Să rămână problema cezarilor, cum îşi organizează bogăţiile care oricum sunt relative, la fel de trecătoare ca marile imperii, care văzute din punctul prezent, par eterne. Însă, graţie exemplelor din istoria lumii, putem înţelege că şi romanii, şi otomanii, şi persanii nu au trecut testul eternităţii. Doar adevăratele valori pot avea parte de eternitate.
               Omenia poate fi eternă, fie pace, criză sau război! Şi poate fi şi a copiilor, copiilor noştri!

Niciun comentariu: