sâmbătă, 12 mai 2012

Pentru viitori primari!


            Am un prieten care a ajuns primar.
            După ce a ajuns primar a anulat pauza funcţionarilor, şi le-a spus că pot mânca 15 minute pe un colţ de birou …
            Din punctul meu de vedere prostie mai mare nu există – să crezi că e o fabrică de acadele unde oamenii sunt doar nişte unelte….
            Sau mai mult le faci un program normat de 5 zile a câte 8 ore … Fiind o muncă cu caracter intelectual, poate fi organizată.
            Dar unii "zoom politikon" (să le zicem "alesul cetăţii"? sau doar să fac remarca că ar fi ultimul stadiu atins de specia umană în modernismul prezent), nu au capacitatea reală de a face diferenţa între a face un şanţ, şi a face un plan de încasări pe o zonă de locuinţe, cu proprietari aparţinând altor zone. Şi asta afectează enorm calitatea muncii unui funcţionar cu o vechime mai mare de 3 sau 4 ani.
            În sensul negativ!
           
            Organizarea – mai ales într-un sistem administrativ, diferă enorm faţă de un bussines (afacere simplă, clasică).
            Sistemul administrativ nu are un plan de vanzări. Nu are un scop imediat – beneficiul.
            Sistemul administrativ ia sau ar trebui să ia pulsul trebuinţelor şi necesarurilor şi creează căile (de cele mai multe ori - financiare) de satisfacere a acestora.
            După care începe stabilirea şi perceperea de impozite şi taxe – fără să ofere ceva în schimbul perceperii acestor valori în primă fază, sau mai exact spus – fără a avea obligaţia de a intoarce în vreun fel o contravaloare.
            Greoaie exprimare! Dar concluzia e că statul poate să ia fără să dea.
            Asta e valabil, doar în primă fază!
            În realitate, sumele percepute, trebuie să se regăsească în infrastructură, servicii …
            Aici un primar de 2 bani, nu mai ştie că nu-i destul să ia banii, mai trebuie să facă şi câte ceva pentru amărâţii pe care i-a decorticat de ultimii bani (în general – cum am văzut în ultima varianta de lege românească – cei ce au un ajutor social - financiar, dacă nu îşi plătesc dările către stat, îşi iau la revedere de la ajutorul financiar).
            Şi primari de doi bani, există în România, gârlă!
            Dovada – drumurile de prin oraşe, comune, sate, felul cum arată şcolile, instituţiile principale – renovate de cele mai multe ori, imediat după recepţie prezintă probleme (ba plouă prin acoperiş, ba se fisurează zugrăveala, ba se dezlipesc chiuvetele, toaletele, etc).
            De ce toate astea?
            Doar pentru că nu reuşesc să înţeleagă cum trebuie să organizeze în adevăratul sens al cuvântului sistemul administrativ pe care îl au la îndemână.
            Şi este atât de simplu să laşi oamenii pe care îi ai în subordine să se organizeze. Un funcţionar bun poate lucra 8 ore pe lună, şi să producă efecte peste efectele a 236 de ore de muncă a unui debutant (aici trebuie să întelegeţi că un primar nou ales este  un mic funcţionar debutant cu cunoştinţe ZERO). Dovada a ce spun – este faptul real că majoritatea primarilor proaspăt unşi în funcţie spun că sistemul este extrem de greoi.
            Dar trebuie să mai ştie unşii că sistemul este o pârghie cu efect social şi cu posibilitatea de a măsura actele întreprinse de instituţii, pentru a le da valoare de legalitate sau ilegalitate.

             PS! o explicaţie necesară - pauza, în general este un moment de analiză a efectelor. Daca funcţionarului îi acorzi o pauză mai lungă decât necesarul de timp pentru o masă, la un moment dat - timpul rămas liber, va fi folosit tot în favoarea comunităţii. Cum?
             E simplu! Stă de vorbă cu colegii, şi în general schimbă idei legate de ce se întâmplă în instituţie, în oraşul său, ajungând uneori la concluzii bune. Iar la un moment dat aceste concluzii ajung la şefii ierarhic superior. Din nivel în nivel, până la nivelul de execuţie ...

Niciun comentariu: